De ce este atat de greu sa ne detasam de emotiile noastre negative? Motivele sunt multiple.
Mai intai de toate, emotiile negative nu reprezinta decat varful aisbergului. De aceea, atunci cand ne enervam sau cand devenim anxiosi, emotiile care ies la suprafata constiintei nu se compara nici pe departe cu cele care raman ascunse.
In al doilea rand, negativitatea se agata de noi la fel de tare cum ne agatam noi de ea. Acesta reprezinta mecanismul ei de supravietuire. Sentimentele cred ca au dreptul de a exista. La fel ca si noi, ele isi justifica existenta, oferindu-ne motive si construindu-si o poveste convingatoare. Cu toate acestea, nu este foarte greu sa te detasezi de negativitate. Totul este sa stii cum.
Procesul incepe prin recunoasterea sentimentelor personale, oricat de nedorite ar fi acestea, si prin aducerea lor la suprafata.
Urmeaza detasarea propriu-zisa de negativitate. Acest act trebuie sa fie echilibrat, intrucat noi dorim sa ne asumam responsabilitatea („Aceasta emotie imi apartine”), dar fara a ne identifica prea tare cu ea („Aceasta emotie este una cu mine”). Negativitatea nu este niciodata una cu noi daca ne cunoastem sinele real. De aceea, noi trebuie sa consideram orice reactie negativa un fel de alergie sau de gripa, ceva neplacut, dar numai pentru moment. O alergie ne apartine, dar nu este una cu noi. O gripa ne face sa ne simtim mizerabil, dar asta nu inseamna ca suntem noi insine mizerabili.
Daca vei descoperi mai multe modalitati de a te dezlipi de negativitate, vei deveni din ce in ce mai detasat de ea. Urmatoarele afirmatii au efecte pozitive in acest sens:
„Voi trece si de aceasta situatie. Nu va dura de-a pururi”. M-am mai simtit asa si altadata. Ma pot descurca.” „Nu ma voi simti mai bine daca imi voi varsa nervii pe altcineva”. „Nimeni nu castiga vreodata jocul acuzatiilor”. „Exprimarea acestor sentimente ma va conduce la regret si la vinovatie”. „Pot sa am rabdare. Sa vedem daca reusesc sa ma linistesc putin”. Nu sunt singur. Pot suna pe cineva ca sa ma ajute sa trec de aceasta pasa proasta”. „Eu sunt mult mai mult decat sentimentele mele”. „Starile de spirit vin si pleaca, chiar si cele mai proaste dintre ele”. „Stiu cum sa ma centrez.”
Daca iti repeti aceste afirmatii si iti cultivi credinta in ele, vei invata sa te descurci din ce in ce mai bine. Cum le poti transforma in realitate? Dorindu-ti acest lucru. Trebuie sa iti doresti sincer sa fii detasat, centrat, rabdator si constient de sine. Ori de cate ori iti manifesti aceasta intentie, tu te aliniezi practic cu vibratia detasarii. Invers, atasamentul excesiv conduce la amplificarea negativitatii. Acest lucru se intampla atunci cand gandesti in termenii: „Ma simt oribil. Nu merit acest lucru. De ce eu?”, „Cineva trebuie sa plateasca”, “ Eu mi-am facut cu mana mea acest lucru”.
O persoana care simpatizeaza, in orice conditii, cu fiecare persoana pe care o intalneste, neglijindu-se pe sine, ajunge in timp sa nu mai fie ea insasi, sa nu mai poata sa ajute pe nimeni. Desigur ca a fi interesat de problema celor din jur este o situatie de compasiune, a lasa insa emotiile sa te copleseasca, ar putea duce in scurt timp la epuizarea totala. A trai la aceeasi intensitate starile persoanelor cu care venim in contact duce la propia distrugere.
Atunci cand este corect aplicata, compasiunea este la fel de pretioasa pentru cel care o ofera ca si pentru cel care are parte de ea. In interiorul fiecaruia dintre noi exista o voce care ne judeca. O putem numi constiinta sau supraego; cert este ca nu este vorba de o judecata venita din exterior. Ea actioneaza independent, evaluand valoarea noastra si a gandurilor noastre. Sa spunem ca ne enervam pe nedrept pe cineva, iar apoi ne simtim vinovati pentru acest lucru. Vocea care ne judeca ne spune in mintea noastra: „Ai gresit. Ai intrat singur in necaz, si meriti acest lucru.” Chiar daca astfel de cuvinte ne pot fi intrucatva de folos, realitatea este ca vocea care ne judeca suntem chiar noi; de aceea, judecata ei se indreapta impotriva sa. Nu exista un judecator cu adevarat independent in interiorul nostru. Vocea care ne spune ca am gresit sau ca suntem rai nu este decat un personaj fictiv. Interesant este faptul ca ea nu este niciodata capabila de simpatie. Pentru a-si pastra puterea asupra noastra, ea trebuie sa ne intimideze.
Ce s-ar intampla daca ai incepe sa simpatizezi cu tine insuti? Judecatorul interior ar disparea automat, sau si-ar diminua puterea asupra ta. Este bine sa simpatizam cu ceilalti oameni, nu este bine insa daca nu simpatizam si cu noi insine. Compasiunea joaca un rol vindecator. Ori de cate ori iti oferi simpatia unei alte persoane, durerea ei este auzita de un nivel superior al constiintei.
Nu vorbesc de renuntarea la nivelul obisnuit de constiinta, dar atunci cand acesta te pedepseste si te face sa te simti nevrednic, inseamna ca merge prea departe. Elibereaza-te de judecata care te mentine intr-o conceptie ingusta de sine, orice suferinta poate fi vindecata. Compasiunea reprezinta una din cele mai inalte bucurii ale vietii, si cu siguranta cea mai pura dintre toate. Dar pentru a putea ajuta, pentru a putea iubi pe cei din jur, ai nevoie intii sa te iubesti pe tine. Nu poti darui cuiva ceea ce tu nu ai.
Psihoterapeut: D. D. Otrocol, Cabinetul de psihoterapie Psihodad.
Surse: lucrarile lui: Debbie Ford; Deepak Chopra; Marianne Wiliamson.
