(Poveste orientala)
Odata, Avicena a fost abordat de un student care il respecta foarte mult. El ii spuse: „Marite maestre, tu esti mai intelept decat invatatii timpurilor noastre. Esti filosof, medic, poet, astrolog. Cunosti toate acestea si chiar mai mult decat o cere stiinta zilelor noastre. De ce nu te declari profet? Sunt convins ca mii si mii de oameni te vor urma si vor tine seama de cuvintele tale. Vezi tu, Mahomed a fost doar un conducator de camile, Jura experienta intr-ale stiintei si, cu toate acestea, vorbele lui au ajuns la milioane de urechi.” „Iti voi explica la momentul potrivit”, ii raspunse Avicena. „Ai numai rabdare”.
In iarna urmatoare, mai friguroasa decat isi aminteau chiar si cei mai batrani, Avicena a fost tintuit la pat de o boala. In aceeasi incapere se afla si studentul care ii pusese intrebarea. Era noapte. Ars de febra, Avicena era insetat dupa o sorbitura de apa rece. „Prietene, ii spuse colegului sau de camera, mi-e foarte sete. Vrei, te rog, sa-mi aduci de afara un pahar cu apa?”
La gandul de-a iesi in frigul mizerabil, studentul se cufunda si mai bine in paturile sale. „Nu, maestre, spuse el, toti doctorii sunt de acord ca, in starea in care te afli, apa rece ar fi otrava pentru tine.” Setea lui Avicena crestea; limba i se uscase in gura. „Du-te si adu-mi niste apa. Pentru boala mea, cel mai bun remediu este ceva rece.”
Dar gandul ca trebuie sa sparga gheata de la fantana de afara, pentru a implini dorinta maestrului sau, ii facea studentului pielea de gaina. Neinduplecat, continua sa sustina ca nu era nimic mai rau decat apa rece.
Dar Avicena, marele medic, insista ca numai apa rece i-ar putea alina suferinta. Cei doi barbati incepura o cearta pe marginea dogmei, care tinu, in cele din urma, toata noaptea. In zori, a rasunat vocea mezinului din turnul minaretului, chemandu-i pe drept-credinciosi pentru ritualul de curatire, dupa cum le poruncea profetul, sa-si plece capetele spre Mecca si sa spuna sfintele sure.
Studentul lui Avicena si-a aruncat patura la o parte, a sarit jos din pat, a iesit val-vartej din camera, a spart gheata de la fantana si s-a imbaiat asa cum ii cerea credinta. Apoi a ingenuncheat pe covorasul pentru rugaciune spre a-i oferi lui Allah ruga de dimineata, un cantec de lauda.
Dupa ce si-a terminat rugaciunile, Avicena i-a vorbit:
„Draga prietene, iti mai aduci aminte ca m-ai intrebat de ce nu ma declar profet? Astazi vreau sa-ti raspund. Vezi, Mahomed, care a fost doar un conducator de camile, este plecat dintre noi deja de peste trei sute de ani si, totusi, cuvantul lui are forta si taria sa te scoata din patul tau cald; are puterea sa te faca sa te speli cu apa rece ca gheata si sa-ti spui rugaciunile in ciuda frigului. Cand te-am implorat toata noaptea sa-mi aduci un pahar de apa, cuvintele mele au fost totusi prea slabe, desi stiu ca ma venerezi ca maestru. Acesta este unul dintre motivele pentru care, in ciuda eruditiei mele, nu voi pretinde niciodata ca sunt un profet.”
