Modul in care percepem lucrurile exterioare, obiecte, persoane, cunostinte, relatii, comportamente este o lectie de viata care ne influenteaza intreaga existenta. Aceste atasamente ne coplesesc fiinta, ne transforma, ne determina.
Ne poate si izola de totalitate de intreg. Ajungem astfel sa traim viata trunchiat, raportandu-ne doar la unele aspecte, sa nu mai constientizam nimic altceva. Ne atasam de toate acestea dezvoltand ulterior frica ca nu am fi completi fara ele. Creem o zona de siguranta si toata viata nu facem decat sa o ingradim mai mult, sa o aparam, sa o facem cat mai inaccesibila pentru altii, devenim tot mai dependenti.
Aceasta atasare de obiecte, cunostinte comportamente, credinte, nu face decat sa ne izoleze de nou, de dezvoltare, sa ne inchida tot mai mult, sa ne separe fata de alti oameni, sa micsoreze cercul relational si existential.
Dezvoltam exagerat eul si ne indepartam de sine. Marim ochelarii de cal pe care ii folosim si ajungem sa nu mai vedem realitatea, sa o ingustam, sa o percep trunchiat, sa o reducem la o existenta limitativa, trunchiata. Pastrand cu inversunare obiecte, credinte de acelasi fel, aparandu-le si considerandu-le indispensabile, ne vom opune noului si diversitatii inconjuratoare. Fara sa ne dam seama, ajungem sa ne identificam cu acestea, cu bunurile, cunostintele, pe care le avem la un moment dat. Eu am, eu fac, eu sunt, se repeta cantitativ la infinit. Pe acest teren al exagerarii eului, in lipsa constientizarii sinelui, deschidem poarta vulnerabilitatii pe unde va intra frica. Ne este frica ca fara aceste acumulari, nu mai suntem nimeni.
Pierdem din vedere ceea ce suntem identificindu-ne cu masina mea, sotul sau sotia mea, casa mea, familia mea, prietenii mei, serviciul meu, cunostintele mele. Noi nu mai suntem noi ci devenim acestea.
Nu este de mirare faptul ca tot mai multe persoane descopera mijloace, ritualuri, tehnici, drumuri si cautari tot mai multe, toate cu un singur scop: de a afla cine suntem fiecare in parte. O solutie mai buna ar fi ca la un moment dat sa dam unele sau toate aceste atasamente la o parte si apoi sa descoperim cine suntem. Nu poti umple un pahar care este deja plin. Aceasta nu inseamna sa nu fim deloc atasati de familie, prieteni realizari. Ci sa nu ne identificam doar cu ele, sa nu investim asteptari, timp, numai dezvoltari cantitative si protectie obsesiva a acestora.
Cu cat vom reusi sa golim din continutul vechiului pahar cu atat vom deveni mai deschisi, mai cunoscatori, mai intelepti, mai relaxati, mai fericiti.
Nu ma refer doar la atasamentul material ci si fata de cunoasterea noastra, fata de propiile ganduri, credinte, convingeri, comportamente, educatie, profesie, formari si specializari. Folosirea indelungata a acestora ne izoleaza fata de lumea exterioara. Ne formam propia realitate doar pe baza acestora. Treptat ajungem sa nu mai dorim, sa nu mai acceptam noul, dezvoltarea, transformarea, iar adevarul sa reprezinte tocmai suma credintelor acumulate si care au dus la crearea acestor granite. Curiozitatea dispare, deschiderea se obtureaza, in favoarea confortului dat de atasament. Cunoasterea reala candva se transforma in timp intr-o piatra de moara din ce in ce mai greu de dus. Ne adapostim in spatele cunoasterii acumulate si ajungem sa credem ca nu mai avem nici o nevoie. Ajungem sa transformam propiile cunostinte intr-o cusca.
Dorinta de nou, de alte cautari si experiente se reduce, si treptat dispare. Ajungem sa traim in prezent viata trecutului, frica pierderii, disperarea neintelegerea, izolarea de ceilalti si celelalte. Sineizarea nu este posibila decat prin golirea paharului trecutului, prin renuntarea la continutului vechi din pahar.
Unele atasamente au la baza experiente trecute care ne impiedica sa traim momentul prezent. Se spune ca multe lucruri as fi putut sa aflu daca nu mi-ar fi fost spuse deja.
Nu inseamna sa nu respectam trecutul sau sa-l distrugem. Inseamna sa ramanem cat mai deschisi orizontului prezent. Inseamna a nu ramane atasat.Orice atasament chiar si fata de propiile idei nu face decat sa ne obtureze existenta, sa ne limiteze pana la inchidere.
Prin atasamente ne blocam accesul la calitati unice pe care le avem, ne refuzam dreptul de a experimenta pasiunea si pacea interioara. Suntem preocupati din ce in ce mai mult de a pazi aceste atasamente. Din pazitori devenim noi intemnitati. Vom manifesta doar acele calitati care reflecta cumva atasamentele, crezand ca acestea ne vor garanta acceptarea, pozitionarea de catre si fata de cei din jur. Ne condamnam la o viata banala, repetam la infinit acelasi scenariu uzat, mult prea uzat. Iar noi simtim ca ne lipseste ceva mai presus de atasamentele noastre. Aptitudini, calitati, posibilitati infinite pe care le avem le blocam de fapt. Nevoia de siguranta ne reduce libertatea de expresie, optiunile. Maine vom fi acelasi om de ieri, repetand la infinit aceleasi imagini, aceleasi comportamente. Ramanem invalizi in manifestarea unicitatii si totalitatii.
Si tu poti face un menaj al atasamentelor tale. Dar mai intai ai putea descoperi mesajul urmatoarei metafore:
Crezi ca a sosit timpul ca si tu sa faci ordine in astasamentele castelului regal al sufletului tau?
Si nu uita, daca ai nevoie de un decorator, te putem ajuta.
Psihoterapeut: Otrocol D. Dumitru, cabinet de psihoterapie PSIHODAD
Contact: Tel.: 0744311002; E-mail: office@psihodad.ro
Surse: seminariile si lucrarile lui Brandon Bays;
