In relatia de cuplu una din cele mai frecvente intrebari este daca mai suntem iubiti. De obicei raspunsul este Da si in cel mai rau caz Nu stiu. Nu intotdeauna raspunsul mintii corespunde cu cel al sufletului. Astfel ajungem ca mintea sa spuna ceva iar corpul altceva.
Uneori in spatele iubirii se ascunde nevoia de a poseda. A poseda ceva inseamna a fi la dispozitie, a dispune de ceva dupa propria vointa, a stapani. Inseamna de fapt a ne pozitiona fata de celalalt nu ca un subiect al relatiei ci ca un obiect, ca o prelungire a fiintei proprii, a nevoii de a poseda. A dispune dupa bunul plac si dupa propriile nevoi.
Vom asimila cu notiunea de iubire acele persoane care se lasa posedate, care accepta constient sau inconstient sa functioneze ca obiect al fiintei celuilalt. A poseda apare ca un element al tendintei de a ne manifesta personalitatea pe baza nevoii de a avea ( a avea bunuri, propietati, bani, obiecte sau persoane-obiect la dispozitie) etc.
Iubirea presupune manifestarea personalitatii pe baza elementului a fi. Este o constructie interioara. Inseamna respectarea celuilalt, pozitionarea fata de celalalt ca subiect de sine statator, diferit fata de noi dar nu neaparat opus noua.
Uneori lipsa unor bunuri materiale sau insuficienta lor ptr a acoperi nevoia de a avea, ne pune in situatia de a ne extinde satisfacerea nevoii si fata de oamenii din jurul nostru. Vom intretine, vom agreea relatiile cu acele persoane care din diverse motive accepta, sau nici nu-si dau seama de aceasta situatie. Poate ca nevoia de dependenta a acestora este de natura sa determine aceasta pozitionare. Sau poate ca alte nevoii personale neconstientizate determina aceste persoane sa coexiste in aceasta relatie de dependenta. Astfel, fiinte umane sunt si se lasa folosite, devin obiecte ale nevoii altora de a domina, de a poseda, de a controla. De dragul iubirii insuficient inteleasa.
In relatia astfel intemeiata apar treptat raporturi de autoritate, de ierarhie. Desigur ca o relatie structurata pe aceste nevoi va functiona. Cat timp ? La inceput cand partenerii sub influenta atractiei fizice, sau din dorinta de a depasi unele dogme, de a rupe legatura de familia de origine, de a iesi din alta relatie, pur si simplu nu vor putea vedea aceasta situatie.
Posedarea altei fiinte umane, a semenilor nostri vine dintr-o frica interioara, aparata de credinte, prejudecati, evenimente din trecut structurate si ancorate puternic, inconstient. Deci, vrem sa posedam pe ceilalti ptr a ne apara de propria frica neconstientizata. In general frica este legata de anxietatea, de pierdere a ceva, de confruntare cu ceva, de depasire a ceva.
Toate acestea sub masca insuficientei cunoasterii a propriilor nevoi, a propriului mod de a functiona. Toate acestea ascunse uneori in spatele cuvintului iubire. Iubirea in relatia de cuplu nu presupune neaparat o relatie de schimb, o limitare a nevoilor de manifestare libera a individualitatii partenerilor.
Iubirea nu obliga. Ea presupune, nu exclude libertatea partenerilor. Cine iubeste cu adevarat si se cunoaste bine pe el dar si partenerul, va dezvolta rezerve fata de o relatie care-i ingradeste libertatea, care o forteaza, o obliga, ii creeaza o granita determinata dogmatic sau de nevoile exclusiviste ale celuilalt, fara posibilitati de manifestare si extindere a propriilor nevoi.
Iubirea adevarata nu presupune nici posesiunea, nici dependenta, nici ingradirea dezvoltarii si evolutiei fiintei umane. Ea are limite flexibile, se dezvolta odata cu societatea. Iubirea adevarata nu conditioneaza, nu impune. Daca este nevoie de o lupta poate sa fie, dar cu viata.
A iubi nu inseamna sa devenim obiectul posesiei altei persoane, iar relatia de cuplu are ca menire dezvoltarea si afirmarea partenerilor si nu ingradirea acestora.
Tu esti liber, eu sunt liber, tu te dezvolti si devii in cadrul relatiei, isi construiesti si traiesti fericirea, eu ma dezvolt si devin in cadrul aceleasi relatii construind propria fericire. Trairea propriei fericiri nu se poate face in detrimentul fericirii celuilalt. Prejudecatile, credintele au nevoie sa fie depasite. Cuplul leaga membrii dar scopul lui nu este sa-i tina pe loc in propria dezvoltare, in propria evolutie. Cuplul ajuta, nu ingradeste dinamica vietii, dinamica sociala, nevoia de cunoastere si dezvoltare a fiintei umane. Relatia de cuplu este cumva un intermediar intre dinamica sociala, nevoia de acomodare, individualitatea fiecaruia. Suntem fiinte umane supuse evolutiei nu stagnarii, nu decaderii. Iar propria stare de bine nu poate fi opusa binelui celuilalt si nici prioritara fata de acesta.
A iubi nu inseamna a amputa libertatea. Scopul unei relatii nu poate fi decat starea de bine a membrilor altfel de ce si-ar mai dori cineva o relatie care tine pe loc, care injoseste, care umileste, care te face sa te simti victima ?
Fiecare vine in relatia prezenta cu asteptari inconstiente de la celalat, bazate pe imagini mai mult sau mai putin constiente din trecutul sau din experientele proprii de viata, din alte relatii.
Si astfel traim trecutul intr-o relatie prezenta .
Astfel propriul fel de a fi, neconstientizat si nelucrat poate sta la baza unui comportament posesiv in relatie. Partenerul devine o prelungire a propriei fiinte, un obiect supus posesiei si nevoii prin care ne satisfacem alte nevoi inconstiente.
Ideea de cuplu, de familie devine astfel un mijloc prin care credem ca avem drepturi posesive asupra celuilalt.
Pastrarea sentimentului de posesivitate nu mai aduce beneficii nici macar detinatorului. Acesta ramine fixat in acest mod de a vedea partenerul cu extensie si asupra celorlalti membrii ai societatii.
Pe termen mediu si lung vor fi cultivate relatii de posesiune generalizate, oamenii devenind in imaginea celui cu nevoia de posesie dusa in extrema, o prelungire a propriei fiinte, o fixatie intr-un mod de existenta care exclude dezvoltarea fiintei proprii si impiedicarea dezvoltarii celorlalti.
Ce decizi sa faci daca posesivitatea sau dependenta te tin pe loc? Una din solutii este nici sa nu vrei sa stii ceva despre toate acestea. Dar, ar fi o fuga. O fuga de realitate, de noi insine. Pe termen scurt poate ajuta, pe termen lung va duce la blocaje, la repetitii continue de situatii care ne fac sa traim lipsa de fericire, inconfortul, scaderea increderii in noi, de frustrari si nemultumiri.
O alta solutie ar fi rezolvarea propriei nevoi de a poseda, de a domina, de a dispune, de a acumula bunuri, obiecte si persoane obiect. Altfel, in majoritatea cazurilor vom da, de aceleasi situatii nerezolvate gasite in alte intamplari, cu alte persoane, repetitii ,cercuri pe care le traim invartindu-le toata viata. Repetitia continua pe alte planuri dar in imprejurari din ce in ce mai provocatoare de suferinta, frustrare, nelinisti.
Rezultat inerent al evolutiei umane, nevoia de posesiune, manifestarea ei in relatii, in cuplu, este o etapa des intilnita pe lungul drum al devenirii fiintei umane. Este o etapa in lungul drum al iubirii si acceptarii proprii si a celorlalti, moment asociat si cu disparitia fricilor. Pana atunci este o etapa dificila si greu de suportat, de acceptat de catre cei din jurul nostru si de catre noi.
Nu este usor sa lucram cu nevoia de posesiune, nici sa o intelegem, nici sa o acceptam, nici sa o depasim. Fiind o etapa in evolutia umana, are si un timp de incepere a lucrului cu ea. Tu esti pregatit pentru o asemenea incercare ???
Psihoterapeut:D.D.Otrocol
