(Poveste orientala)
Intr-o caravană ce străbătea deşertul, era odată un predicator învăţat, care era atât de înţelept, încât a luat cu el şaptezeci de cămile, fiecare împovărată de cufere grele. In ele nu era nimic altceva decât cărţile cărturarului despre învăţăturile din trecut şi prezent, încărcătura aceasta de cărţi era numai o picătură din ocean, în comparaţie cu ştiinţa pe care predicatorul o ducea în capul său.
Insoţea caravana un biet conducător de cămile, despre care se ştia că avea credinţa că ultimul imman (noul profet) venise.
S-a întâmplat, desigur, că într-o zi predicatorul l-a chemat pe conducătorul de cămile. „Ştii cât sunt de cunoscut printre cărturarii ţării şi în întreaga lume, îi spuse el. Vezi cele şaptezeci de cămile ce poartă numai o părticica din cunoaşterea mea. Cum se face că tu, un simplu conducător de cămile în haine zdrenţuite, care nu a fost niciodată învăţat să scrie şi să citească, care nici măcar nu a fost la şcoală, ca să nu mai vorbim de universitate, poate îndrăzni să creadă că ultimul imman a venit?”
Conducătorul de cămile a stat umil în faţa bărbatului elegant, s-a înclinat politicos şi a spus:
„Efendi, stăpânul meu. N-aş fi îndrăznit niciodată să stau dinaintea ta şi să-ţi adresez cuvintele mele sărăcăcioase. Dar acum tu m-ai întrebat. Voi încerca să-ţi arăt ce gândesc printr-un mic exemplu.
Stăpâne! Eşti stăpânul unei minunate comori a cunoaşterii, pe care mi-ar plăcea să o compar cu cele mai fine perle din mare. Aceste perle sunt atât de valoroase, încât trebuie să fie ţinute într-un cufăr splendid decorat, învelite în stofe moi, catifelate.
Fată de toate acestea, cunoaşterea mea este aidoma pietrelor obişnuite pe care călcăm prin deşert. Dar imaginează-ţi soarele răsărind, îşi trimite razele spre noi. Stăpâne, iată întrebarea mea pentru tine: Ce anume prinde razele soarelui şi le reflectă strălucirea? Perlele tale preţioase, în temniţa lor de catifea, sau jalnicele mele pietre de pe marginea drumului?