(Poveste persana)
Un magician isi exersa arta dinaintea sultanului, castigand entuziasmul audientei. Sultanul insusi fu plin de admiratie si exclama: „Doamne, ajuta-ma, ce miracol, ce geniu!”
Dar vizirul sau il puse pe ganduri, spunand: „Inaltimea voastra, nici un maestru nu cade din cer. Arta magicianului este rezultatul harniciei sale si al exercitiului „
Sultanul increti din sprancene. Parerea diferita a vizirului ii stricase placerea pricinuita de numerele magice. „Om nerecunoscator! Cum poti sa pretinzi ca un asemenea talent vine din exercitiu? E asa cum am spus eu: ori ai talent, ori nu ai.” Se uita la vizir dispretuitor si tipa: „Tu nu ai oricum nici un talent, afara cu tine, in inchisoare. Acolo imi poti cantari cuvintele. Si, ca sa nu fii singur, ca sa ai cu tine unul de seama ta, vei avea ca tovaras de celula un vitel.”
Incepand cu prima sa zi in celula, vizirul se antrena sa ridice vitelul si sa urce scarile din turnul inchisorii, carandu-l. Trecura luni; vitelul crescu pana ajunse un bou puternic si cu fiecare zi de exercitiu, puterea vizirului crestea.
Intr-o zi, sultanul isi aminti de omul din celula. Puse să-i fie adus. Cand il vazu, fu coplesit de uimire: „Doamne, ajuta-ma, ce miracol, ce geniu”
Vizirul, carand boul in bratele intinse, ii raspunse cu aceleasi cuvinte ca data trecuta: „Inaltimea voastra, nici un maestru nu cade din cer. In mila ta, mi-ai dat acest animal. Puterea mea este rezultatul harniciei si al exercitiului”