Cand poti sa te deschizi in totalitate constiintei tale si incepi sa accepti acele parti din tine pe care inainte le-ai refuzat, le-ai respins, de care nu erai mandru, pe care nu le puteai iubi, dori, atunci apare fericirea.
Asadar, afla ce sentimente ai ascuns pana acum de tine insuti. Ce emotii timide se ascund in tine, pentru ca nu ai dorit niciodata sa le expui, nici macar in fata ta, ce emotii nu ai dorit niciodata sa recunosti, ce secrete ascunzi, dorindu-ti sa nu existe deloc, ce temeri ascunzi, nefiind deloc mandru de ele, ce nu doresti sa recunosti nici macar fata de tine insuti si fata de ceilalti, despre ce lucru refuzi sa vorbesti vreodata?
Fara a le aduce la suprafata si fara a te confrunta cu toate acestea nu poti fi fericit. Ai nevoie sa te deschizi complet constiintei si acceptarii tale. Confruntarea cu propriul interior este o cale spre fericirea interioara.
Daca pornim de la premisa ca altcineva este responsabil pentru starea de fericire proprie, inseamna ca fara aceasta persoana ne simtim parasiti, rataciti si incompleti. Asa se naste dependenta de altii, iar noi ajungem sa confundam nevoia noastra cu iubirea, convinsi ca este ceva natural sa avem nevoie de cineva si ca natura esentiala a iubirii este nevoia. Asteptarea ca altcineva este responsabil de fericirea noastra este de fapt doar o credinta din trecutul nostru, cand eram copii, rataciti si incompleti.
Aceasta greseala capitala conduce la foarte multa suferinta. Avem asteptari iluzorii de la aceasta asa zisa iubire, alocand energie, vitalitate, atentie, directionandu-ne in totalitate gandurile catre acest obiect imaginar. Daca esti sincer cu tine insuti, vei intelege ca iubirea obiectivata nu este altceva decat o iluzie autocreata si idealizata pe care ti-ai construit-o singur pentru a trai intr-o fantezie personala. Daca o vei privi in lumina zilei, vei constata imediat ca ea nu este altceva decat o frumoasa creatie efemera, care iti ofera o placere temporara, atat timp cat iti acorzi permisiunea de a crede in ea. A crede ca iubirea si fericirea ta depind de cineva din „lumea exterioara” este un castel de nisip. Castelul de nisip este o expresie a bucuriei tale, dar in niciun caz cauza ei. Iubirea ta obiectivata si proiectata are tot atata durabilitate ca si castelul de nisip de pe plaja. Nicio persoana nu iti poate oferi fericirea. Aceasta este personala, individuala. De buna seama, o persoana poate fi o expresie a acestei fericiri. Asa se explica de ce este atat de usor sa simti starea de fericire atunci cand privesti un pui de animal, un copil sau un copac inflorit in primele zile de primavara. Aceste imagini nu cauzeaza experienta iubirii, dar te ajuta sa te deschizi si sa o recunosti in tine, lasand-o sa iti impregneze intreaga constiinta.
De multe ori, atunci cand ne simtim deschisi, smeriti sau uluiti in fata unei persoane sau a unui obiect din lumea exterioara, noi avem tendinta de a ne crampona de acestea, in speranta ca vom putea prelungi astfel starea pe care o simtim. In acest scop, privim intotdeauna in exteriorul nostru pentru a vedea cine sau ce este responsabil pentru aceasta stare de fericire. Ajungem astfel sa ne agatam cu usurinta de o persoana sau alta, sperand ca ori de cate ori o vom avea in preajma vom retrai aceeasi stare sublima. Dupa ce comitem aceasta greseala initiala, noi ne dorim cu ardoare sa fim in prezenta „celui adorat”, astfel incat sa retraim starea de fericire initiala. Daca aceasta „doza” nu are efectele scontate, ne simtim pierduti, abandonati, separati si rataciti, caci setea noastra nu a fost potolita. Din pacate, in loc sa recunoastem greseala pe care am facut-o, ca nu persoana respectiva a fost responsabila pentru starea sublima pe care am simtit-o, noi perpetuam aceasta greseala, ridicand si mai mult stacheta asteptarilor noastre.
Astfel, nevoia noastra de iubire devine din ce in ce mai acuta, iar in final se cronicizeaza. Incercam din rasputeri sa recream experienta, sa o capturam din nou, sa o retraim. In mod regretabil, acest lucru nu face decat sa ne contracte si mai mult constiinta. Incepem sa ne simtim din ce in ce in ce mai goliti, mai pustiti si mai parasiti. Indiferent cat de mult timp ramanem in prezenta persoanei „iubite”, noi continuam sa ne simtim singuri si separati. Ne dorim o fericire universala, dar sfarsim prin a deveni dependenti, obsesivi, de-abia asteptand „doza” urmatoare, chiar daca o voce interioara ne spune ca nici o „doza” nu va fi suficienta vreodata pentru a ne face sa ne simtim completi.
De multe ori, prin contractarea fericirii noastre si prin proiectarea ei asupra unei persoane exterioare, noi sfarsim prin a ne simti separati, uitati si abandonati. Acest fapt care ne face sa tanjim cu si mai multa disperare dupa oamenii din „lumea exterioara”, in speranta ca vom reusi sa umplem acest gol interior. Nevoia noastra devine astfel o forta in sine care ii respinge pe ceilalti, caci cine isi doreste sa joace unicul rol de a umple golul din noi? Cine si-ar dori uriasa responsabilitate de a fi catalizatorul si impulsul care sta la baza experientei noastre personale legate de iubire? Asa se face ca, mai devreme sau mai tarziu, noi sfarsim inevitabil prin a fi dezamagiti, plini de resentimente si gata sa dam vina pe altcineva.
A sosit timpul sa nu mai crezi in fantezia romantioasa pe care ti-ai construit-o singur; sa renunti la iluzoriul tau castel de nisip; si sa nu mai pretinzi ca nu stii cine esti. Nimeni nu te poate face sa devii complet. Nimeni nu iti poate oferi fericirea dupa care tanjesti, caci aceasta nu poate fi daruita sau primita.
Multi oameni se refera la partenerul lor de cuplu numindu-i jumatatea mea. Aceste cuvinte sugereaza ca nu esti decat o jumatate de fiinta. Responsabilitatea atribuita altcuiva de a-ti completa nevoile reprezinta o povara uriasa pentru acesta. Nevoile tale nu au nimic de-a face cu el. Ele nu arata decat ca iti petreci viata in cautarea unei persoane care sa te completeze. Din pacate, de cele mai multe ori aceasta nevoie nu face decat sa respinga persoana pe care ti-o doresti atat de mult. Exista si cupluri ai caror parteneri se simt dezgustati de dependenta celuilalt de ei. Acestia spun: „Oricat de mult i-as spune ca il (o) iubesc si oricat de mult i-as demonstra acest lucru prin afectiunea mea, nu este niciodata de ajuns. Nimic nu poate umple golul din interiorul lui (ei). Este ca o prapastie fara fund”.
Un barbat spunea ca se simpte ca un obiect folosit pentru a umple golul din sufletul sotiei sale. Ea credea ca este atenta si plina de iubire fata de el, dar el nu simtea decat dependenta ei fata de el, nu iubirea ei. I se parea ca sotia sa are o dorinta insatiabila de atentie, pe care nu se simtea pregatit sa i-o satisfaca. A recunoscut ca in ultima instanta, aceasta dorinta insatiabila il inhiba, respingandu-l si periclitandu-le casnicia. Desi o iubea sincer nevoia ei obsesiva de atentie il innebunea. Devenise atat de dependenta de el pentru a-si regasi identitatea de sine incat acesta nu o mai suporta. Pur si simplu, se simtea nevoia sa se indeparteze de ea. Nevoia obsesiva este o forta de respingere, nu de atractie, si nu are nimic de-a face cu iubirea.
Exista vreo relatie in viata ta bazata mai degraba pe nevoie decat pe iubire? Gandeste-te chiar acum la o relatie importanta din viata ta. Verifica ce simte corpul tau. Fii sincer cu tine insuti. Simti ca aceasta persoana iti ofera iubire, in mod deschis sau secret? Simti ca tu esti cel care ii oferi iubire? Nu cumva esti legat de aceasta persoana prin nevoia ta. Gandeste-te ce inseamna sa nu astepti nimic de la acest partener, la fel cum el nu asteapta nimic de la tine. Tot ce faceti este sa dansati impreuna dansul vietii, binecuvantati de bucuria provocata de compania reciproca pe care v-o oferiti si de privilegiul de a avea pe cineva cu care sa impartasiti viata. Imagineaza-ti ca aceasta imbratisare a vietii este atat de completa incat daca partenerul ti-ar fi rapit de circumstantele vietii, nu te-ai simti cu nimic mai putin complet, mai putin vast, mai putin intreg. Gandeste-te acum ca toate relatiile din viata ta se desfasoara in acest context. Gandeste-te cat de fericita si de binecuvantata ar deveni astfel relatia ta. Poti iubi si evitind nevoia obsesiva si atasamentele.
Adevarata iubire nu poate fi luata in posesie, castigata, dobandita sau solicitata. Ea presupune sa nu stii niciodata suta la suta daca partenerul tau va fi prezent in clipa urmatoare. A iubi inseamna a te abandona in totalitate in fata momentului prezent. Aceasta fara atasamente fara nevoi si frici aflate in spatele ei. Este singura iubire pe care merita sa o cultivi in casnicia ta si care te poate face cu adevarat fericit. Fericirea ta este o stare interioara. Ea nu poate fi luata de la nimeni, nu poate fi importanta si nici nu depinde de nimeni decat de tine.
A venit timpul sa ne identificam propriile nevoi. Nevoile proiectate in iubire. Numai asa iubirea noastra, fericirea poate fi reala, sincera, adevarata, deschisa, dezinteresata. Sau putem ramane cu asteptarile noastre nerealiste intr-o iubire blocata, abandonata, nesincera. Noi alegem.
Psihoterapeut: D.D.Otrocol Cabinetul de psihoterapie PSIHODAD.
Sursa: seminariile si lucrarile lui Brandon Bavs
