„Casatoria presupune o lupta constanta cu un monstru care devora totul: rutina.”Honore de Balzac
„Dragostea: o nebunie temporara vindecabila prin casatorie.”Ambrose Bierce
„Incearca sa faci o medie intre ceea ce gandeste o femeie despre sotul ei la o luna dupa casatorie si ce gandeste la un an dupa aceasta, si vei afla adevarul despre acel barbat.”H.L. Mencken
„Legaturile casatoriei sunt asemenea altor legaturi – ele se maturizeaza foarte lent.”Peter De Vries
„Ador sa fiu casatorita. Este atat de bine sa gasesti acea persoana speciala pe care doresti sa o plictisesti tot restul vietii tale!”Rita Rudner
„Casatorie, substantiv comun. O comuniune dintre un stapan, o stapana si doi sclavi, toti adunati in doar doua persoane.”Ambrose Bierce
Casatoria apare ca act de comuniune intre doua persoane. Prin casatorie societatea isi asigura trainicia si stabilitatea. Actul casatoriei era orientat cu precadere spre o nevoie cu rol de parghie sociala.
Nevoile economice erau prioritare in acele vremuri tulburi in care supravietuirea fizica si alimentara presupunea efort si preocupare. Nevoia de siguranta era asigurata de institutia familiei.
Arhietipul feminin si arhietipul masculin isi manifestau energiile prin existenta unui barbat si a unei femei intr-un cadru organizat dat de institutia familiei. Rolurile erau bine definite.
Prin legi se creau facilitati cu rol de protectie a familiei.
Dar cum totul este dinamic si curge, tot asa si familia este un proces dinamic, supus evolutiei, schimbarii. Totul in viata este schimbator, pana si arhietipurile, simbolurile, campurile morfice, totul se schimba. Durata si preocuparile zilnice ale vietii omului permite mai greu sa sesizeze aceste schimbari. Este necesar sa ne recentram atentia preocuparilor zilnice, sa ne ingaduim sa vedem curgerea, devenirea.
In ultimii ani asistam la o crestere a nevoii de independenta, de manifestare a potentialului propriu si de exprimare a individualitatii, a lui “eu” fata de “noi” care atinge dinamici neintalnite.
Tot mai multi tineri se separa de familia de origine. Viata in comun cu familia originala fiind perceputa ca o incorsetare, o limitare a propriului sine. Dinamica familiei nu mai poate tine pasul cu dinamica naturii, a vietii. Viteza de curgere a raului vietii creste si se apropie de cascada.
Rolurile familiale, obiceiurile si credintele sunt in schimbare. Familia de origine isi duce mai departe traditiile si obisnuintele sub influenta energiei si programelor propriului camp morfic. Tanarul isi doreste multa libertate, sa-si duca viata proprie, sa-si intemeieze o familie noua, reflectare a valorilor proprii. Unele elemente mostenite din cele ale familiei originale se mai pastreaza sau nu, altele sunt inversate sI cele mai importante, cele create pe baza experientei proprii, cauta forme de manifestare.
Tinerii in perioada adolescentei isi doresc o locuinta separata. Pentru a se cunoaste si a se intelege, pentru a se regasi, pentru a se construi prin mijloace proprii. Locuinta separata nu are neaparat rol clasic de locuinta, este un fel de metafora, de simbol pentru propria individualitate. Este locul psihologic unde poate sa se autoconstruiasca. Nu vechea locuinta este problema, ci raporturile cu vechea familie si modul in care aceasta ii inlesneste sau ii impiedica propria individuare.
Tinerii iau din ce in ce mai greu decizia de asi intemeia o familie, amanand cu multi ani acest angajament. Vor sa se inteleaga, vor sa se descopere inainte, si mai ales nu mai doresc imixtiunea si sfaturile parintilor. Vor o experienta proprie, nu una impusa.
Cumva in spatele acestor atitudini se ascunde frica de a isi pierde individualitatea sau de a nu o constientiza suficient. Frica de a accede la o institutie a familiei poate impiedica manifestarea individualitatii.
Cum s-a ajuns aici? Prin normarea exagerata facuta de familie, profesori si societate. Prin grija prelungita si sufocarea adolescentilor de catre proprii parinti care isi proiectau problemele nelucrate asupra acestora. Prin darea de sfaturi contradictorii in loc de a ajuta ca adolescentii sa se responsabilizeze pe baza unei experiente proprii, nu a unor norme impuse. Dezvoltarea logico-matematica a societatii s-a facut nu impreuna, ci in detrimentul dezvoltarii emotionale. Dezvoltarea individului s-a facut prin acumularea de cunostinte fara a se investi in echilibrarea emotionala a acestora, in formarea si gestionarea inteligentei emotionale.
Apare frica de sine insusi, de deschidere, de deplinatate. Daca la serviciu lipsa capacitatii de gestiune a emotiilor se mai poate ascunde in multitudinea sarcinilor de serviciu, in familie, in relatiile cu cei apropiati acestea devin evidente.
Elementul de baza care asigura elasticitatea si permanenta unei familii nu este atractia fizica si sexualitatea, nici reusita profesionala, ci tocmai elemente ale inteligentei emotionale ca: respectul pentru celalalt, acceptarea modului diferit de a gandi, a emotiilor, a comportamentelor celuilalt fara a intra in lupta cu el, toleranta, gratia, responsabilitatea emotionala si deschiderea catre nou si catre alte persoane cu gratie, acceptare si compasiune. Atata timp cat vom considera ca cine gandeste, simte si se comporta diferit fata de noi este contra noastra ne va fi greu sa ne apropiem de partenerul de viata, sa intemeiem o familie de tip nou.
Fara capacitatea de a gestiona mai bine egourile, institutia familiei se poate bloca pe drumul cautarii unui nou rol. Baza unei familii de tip nou nu mai poate functiona pe o temelie veche.
Omul se dezvolta pe interior. Incepe sa constientizeze faptul ca numai relatia sexuala nu poate tine o familie, nu poate amortiza socurile ei. Este nevoie de un nou liant si acesta este intimitatea care poate insa functiona doar daca partenerii si-au depasit propriile blocaje si si-au format abilitati pentru gestionarea propriilor emotii. Sotia nu mai poate fi o proiectie negativa sau pozitiva a mamei si sotul nu mai poate fi obiectul proiectiei negative sau pozitive a tatalui. Partenerul nu mai poate fi obiectul nevoilor de siguranta, de protectie proprii pe care le externalizam in asteptari de la celalalt.
Incepe sa constientizeze ca nevoile de baza sunt satisfacute, ca isi poate oferi singur siguranta necesara fie ea materiala, interumana, fizica, psihologica, emotionala. Nu mai are nevoie de un sot protectiv pentru a ascunde o proiectie din relatia cu proprii parinti, nici de o sotie care sa se comporte precum mama sau opusul. A ajuns la acel stadiu de maturitate la care isi asigura singur aceste nevoi.
In familia traditionala fiecare se identifica cu rolurile sale, cu ceea ce avea de facut, de indeplinit. Rolurile se transmiteau din generatie in generatie si functionau ca un dat, ca ceva de la sine inteles, ca ceva normal.
Astazi sarcinile si indatorirle membrilor nu isi mai au sensul initial. Munca fizica in familie s-a redus, modul de crestere a copiilor este in schimbare, asigurarea sanatatii s-a imbunatatit, la fel ca asigurarea nevoilor economice. Rolurile feminine sau masculine in familie s-au schimbat. Diferenta intre rolurile femeii si a barbatului este in scadere. Fiecare poate indeplini rolurile celuilalt. Familia este in cautarea unui nou sens.
Daca in trecut societatea, familia de origine stabilea rolul si sensul unei familii, acum cei doi cauta sa gaseasca ei insisi un sens pentru “eu”, ”tu”, „noi”.
Mai devreme sau mai tarziu fiecare va gasi un raspuns la intrebarea: De ce ne aflam impreuna; Care este scopul acestei relatii?; Care este baza ei?.
Pentru a gasi un raspuns, un punct de plecare, este sa meditam la ideea de devenire si transformare, sau de extindere a constiintei si dezvoltare interioara.
Daca sensul familiei a fost unul social ar putea acum, azi, sa fie si unul individual.
Daca pana acum familia ne-a ajutat sa ajungem aici, sa ne dezvoltam gandirea si inteligenta la nivel logic, nu este oare o oportunitate sa ne dezvoltam si nivelul inteligentei emotionale?
Unde oare se poate manifesta mai mult intimitatea, empatia, gratia si toleranta decat in relatia de familie?
Unde oare invatam sa ne gestionam mai bine emotiie si sa obtinem deprinderi emotionale decat in relatia de familie?
Unde oare invatam sa luptam cu egourile noastre, sa acceptam diferentele dintre oameni, sa facem compromisuri de dragul celuilalt, decat in familiile noastre?
Unde oare manifestam tandretea, sensibilitatea , toleranta si acceptarea mai bine decat in relatiile cu copii familiei noastre?
Daca societatea contribuie la dezvoltarea adultului din noi, familia ajuta la manifestarea copilului si a parintelui din noi, dar mai presus de toate familia este cea mai mare oportunitate pentru a invata gestionarea impreuna a copilului, a adultului si a parintelui din noi printr-un bun exercitiu al exprimarii acestora, nu prin negare si omitere, nu prin dominare, nu prin dependenta, ci prin constiinta de sine si de ceilalti ca treapta noua de evolutie o constiintei umanitatii.
Familiile se formeaza, se manifesta, se reconstruiesc si dispar. Ceea ce ramane insa de la dinamica familiala nu sunt doar copii, ci mai ales un nou nivel de intelegere, de raportare, un nou nivel de constiinta. Acesta este etern, atotcuprinzator si influenteaza viata noilor generatii prin campul morfic pe care il reformeaza. Pe masura ce inaintam pe drumul constiintei de sine si de ceilalti spre drumul constiintei multidimensionale, rolurile familiale apar, se petrec si dispar. Familia in anumite etape ale vietii va fi mereu in cautarea de noi roluri. Pentru ca nu putem trai, nu putem exista pe un nivel de constiinta mai cuprinzator cu roluri familiale vechi.
Ce ne poate oferi o oportunitate mai buna de a trece de la constiinta de supravietuire care este una limitativa, reductionista si conflictuala, la constiinta de sine si de ceilalti?
Familia este pepiniera unde constiinta noastra creste, se mareste si se autocunoaste. Trece de la un nivel la altul. O persoana care nu poate avea o familie, nu poate evolua. Nu poate invata elasticitatea constiintei sale, nu se poate cuprinde si nu se poate intelege decat in mod egoist si unilateral. Se ascunde de sine insusi fugind de extraordinara oglinda pe care o ofera familia.
Este locul in care putem invata sa daruim, sa acceptam, sa intelegem, sa renuntam la egouri, sa limitam sau sa marim elemente din personalitatea noastra. Familia poate fi locul unde ne dezvoltam personalitatea. Unde putem deveni nu numai din punct de vedere material, ci si individual. Pentru asta insa trebuie sa lucram cu noi, sa ne deschidem noului, schimbarii, transformarii. Sa permitem familiei de tip nou sa se deschida, sa nu limitam individualitatea membrilor, ci sa o incurajam, sa o sprijinim sa se manifeste, sa o acceptam ca exista, ca ceva firesc, nu ca o ciudatenie. Diversitatea in ganduri, emotii, comportamente nu insemna o lupta de dragul luptei, ci o deschidere. Diversitatea poate fi privita ca un dar al intelepciunii si constiintei complexe a naturii, a divinului creator, prin propria noastra manifestare. Familia de tip si sens nou va fi una deschisa in care membrii ei vin acasa de placere, impartasesc, se dezvolta, construiesc. O familie in care membri vin sau intarzie sa vina acasa de frica sau lehamitea obstructionarii rau voitoare, a regulilor impuse de institutie, a limitarii individuale nu mai poate supravetui procesului de devenire a vietii. Mereu va fi o lupta, o sinergie intre familia traditionala si cea noua. Cele doua arhietipuri ale conservatorismului si noului sunt tipare existentiale, parghii primordiale prin care natura isi urmeaza curgerea, devenirea. Familia noua nu limiteaza individul ci ii va asigura cadrul organizatoric al manifestarii unicitatii. Unul din scopurile vietii este sa ne punem la treaba unicitatea creatoare, nu sa o limitam, sa o ascundem de dragul unor norme, a unor reguli care si-au pierdut sensul. Unicitatea prin experimentare asigura ” hrana zeilor”, a divinului din noi.
Noua familie este o institutie a constientei depline si a deschiderii spre sine si spre ceilalti. Este o institutie a aceptarii si dinamicii.
O institutie in care erosul si constiinta nu se lupta pentru anihilare si distrugere reciproca, ci pentru afirmare si convetuire in deplinatate. Partenerii se dezvolta individual, fara a se mai urmari unul pe altul, fara a mai fi in competitie. A intra in lupta cu celalalt este o forma de a externaliza propriile blocaje emotionale.
Sensul noii familii este unul nou, in constructie. Depinde si de tine, daca tu sau copiii tai se vor regasi in noua familie.
Implica-te, dezvolta-ti gandirea si gestiunea emotiilor. Schimba comportamente, creeaza institutia noii familii.
Este pepiniera accederii la constiinta de sine, de ceilalti, la constiinta multidimensionala, la constiinta totala.
Si asa cum astazi cautam un sens pentru noua familie sa fim deschisi si la copiii nostri, atunci cand si acestia vor cauta un sens nou pentru ei si familiile lor. Sa fim mai toleranti cu ei, sa le asiguram capacitatea de a creea sensuri noi pentru familiile lor, fara a-I sufoca si obliga sa respecte vechile roluri ale familiei de origine.
Sa ne deschidem in fata devenirii pentru ca oricum nu putem opri curgerea raului vietii in drumul spre imensitatea oceanului, a deschiderii sale.
Suna si programeaza-te la cabinetul de psihoterapie PSIHODAD pentru o sedinta de terapie de cuplu.
Psihoterapeut: Dan Dumitru Otrocol
(Sursa de inspiratie : Emoţiile distructive Daniel Goleman intr-un dialog stiintific cu sanctitatea sa Dalai Lama;Arta fericirii, sanctitatea sa Dalai Lama si Howard C.Cutler;Psihologia viitorului,Stanislav Grof;Psihologia Trezirii, John Welwood;Corpul tau stie raspunsul,David I Rome;Nagarjuna ,Epistola catre un prieten,comentariu de catre Venerabilul Rendawa,Zho-nu Lo-dro;Note de curs, Juan Ruiz Naupari ;Invataturile lui Gurdjieff,Trezirea constiintei si evolutia spirituala,de G.Thompson(Govindananda);Cheile genelor, Richard Rudd.)
