Nevoia de Agatare

CARACATITA SI ANCORA

“In apele adanci ale unui golf traia o caracatita tanara care a invatat de la mama ei ca atunci cand marea era agitata sa se prinda cu tentacolele de o stanca. Tanara caracatita cauta diverse obiecte mari si stabile de care sa se agate. Odata in golf a ancorat un vapor mare si impunator cum nu a mai vazut niciodata. Se simtea atrasa de maretia lui. Gandea ca nici un alt vapor, stanca, obiect nu ii poate oferi mai multa siguranta. Atrasa de el s-a agatat de fundul vaporului. A vazut ancora frumoasa si a strins-o in brate. Cata siguranta ii oferea. La un moment dat ancora a coborat spre adincuri. Lumina a inceput sa dispara, apoi plantele, unele specii de pesti. De frica stringea si mai tare ancora. Aceasta a continuat coborirea, apoi s-a oprit. Nedumerita, a inceput sa caute ajutor. Un pestisor care inota grabit i-a spus sa aiba rabdare sa vine un peste mai batrin si intelept. Apare pestele batrin si intelept. Se opreste cu calm, isi plimba ochii de jur imprejur, priveste zbaterea caracatitei. Ii spune “toate acestea nu s-ar fi intamplat daca te-ai fi desprins la timp de ancora. Oricat de solida este o ancora, nu poate asigura definitiv nevoia de siguranta. Nu te-ai desprins la timp de ancora. Trebuie sa te desprinzi si sa te urci la suprafata. Dar, ai mare grija, daca te vei grabi sa urci rapid la suprafata, alte riscuri vor aparea. Incet, pas cu pas, urca usor, usor catre suprafata si invata: Oricat de sigur pare a fi un lucru invata sa te desprinzi de el la timp si treptat.”

Autor necunoscut

Traim sentimente de gol, de pierderea apartenentei, cand ne identificam reductionist cu un obiect, persoana, imprejurare, serviciul, o pozitie sociala sau profesionala, o credinta, cunostinte.

Fiind intrebat despre nevoia de siguranta a oamenilor, Dalay Lamma a raspuns “cautam tot timpul sa ne agatam de idei, de persoane, pentru ca traim sentimente de neputinta in fata vietii. Am vrea sa consolidam viata cu ceva stabil. Ne este greu sa acceptam efemeritatea vietii”.

Referindu-se la nevoia de stabilitate, Einstein spunea ca singurul lucru stabil si sigur in viata este schimbarea, transformarea.

Cele doua forte primordiale:frica de schimbare si deschiderea catre schimbare sunt doua forte primordiale. ”Cernerea “vietii prin cele doua site asigura devenirea omenirii, transformarea. Ceea ce ramine in urma acestui proces merge mai departe si se adaoga noii deschideri. Prin mecanismele existentei umane, diversitatea umana ofera “matrite umane primordiale” cu o deschidere mai mare sau mai mica spre traditionalism sau schimbare.

Fara a ignora predispozitia, noi suntem cei care promovam schimbarea si noul sau conservatorismul.

Vrem un sens, o explicatie, totala si definitiva la toate. Privita de la nivel uman sensul este diferit. Pe nivelul constiintei de supravetuire cautam zone asiguratoare de confort. Prin ele ne inchidem fata de noi si fata de ceilalti. Nu am fost invatati sa cautam ceea ce putem deveni. La nivelul constiintei de sine si de ceilati, constiinta se duce mai in larg, devine mai cuprinzatoare. Apare deschiderea spre devenire.

Toate acestea se intampla pentru ca am abandonat din constienta noastra adevaratul raspuns la intrebarea „Cine sunt?”

Am redus complexitatea lui “Eu sunt” la o mica bucata si ne-am identificat intregul cu partea. Pe acest fundal durerea pierderii obiectului identificarii devine covirsitoare pentru ca nu constientizam totalul ce suntem. De pe pozitia esentei, nu exista niciodata pierdere, ci doar oportunitati, evenimente soc care ne ridica pe o alta octava, pe un alt nivel de existenta cum spunea George Ivanovitch Gurdjieff.

Vom cauta noi obiecte, idei, persoane de care sa ne agatam. Sensurile dispar, directiile se schimba si este in ordinea naturii sa fie asa.

Solutia este cautarea si gasirea imensitatii fiintei, a esentei care suntem. Desi ne vom crea noi sensuri sa le acceptam si efemeritatea acestora, curgerea si disparitia pentru a face loc noului. Noul si vechiul nu pot sta fara conflict impreuna, decit pe un nivel ridicat de constiinta. Sa descoperim in noi adevarata capacitate nemarginita de a creea, de a modifica, de a invata din fiecare pierdere.

Cand vom descoperi imensitatea care suntem, nu ne vom mai bloca afectiv intr-o asa zisa pierdere care nu este decat o trecere. Vom descoperi in spatele unei suferinte oportunitatea noului, a devenirii.

Nu apartinem unei naturi statice fixe, ci uneia dinamice. Doar gandurile noastre ne pot tine pe loc. Suntem mai mult decat gandurile, sentimentele, emotiile, comportamentele noastre.

Pierderile nu sunt decat oportunitati pe care natura ni le ofera pentru a ne debloca anumite zone stationare prea mult timp. Ne scot din “agatarea psihologica a caracatitei”, pentru a ne elibera, pentru a descoperi vastitatea esentei noastre.

Singura “agatare “cu rol in procesul devenirii este agatarea pentru o scurta perioada de timp de pierderile si suferintele noatre ptr a le observa, pentru a le da un nou sens, o forma superioara, larga si deschisa de constiinta, care ne ajuta sa privim mai in larg fata de mintea conceptuala.

Sub influenta mintii conceptuale, nu avem inca o atitudine de acceptare si intelegere extinsa despre durere, suferinta, frica, sentimente si emotii. Pas cu pas vom schimba insa atitudinea fata sistemul de credinte, setarile mintii conceptuale. Este un mecanism al naturii in devenire. Natura o va face prin propriile mecanisme. Noi doar putem accelera constientizarea. Devenirea nu depinde total de noi. Sa identificam aceste parghii ale naturii, sa le observam, sa ne analizam si sa le intelegem de pe un nivel de constiinta mai larg si mai complex. Sa le reconceptualizam. Sa rescriem concepte fara a ne fi frica de ceea ce vom descoperi. Daca simtim o deschidere in acest sens sa o punem in practica. Pentru ca orice deschidere vine de la mintea naturii, de la esenta fiintei care este de natura divina, larga, deschisa, vasta. Noi suntem doar un avatar prin care se manifesta aceasta deschidere. Sa reconstruim valorile de bine si de rau. Sa nu mai permitem vechilor concepte si credinte sa functioneze daca am ajuns la concluzia ca nu ne mai definesc suficient. Sa le trecem prin sita cunoasterii extinse. Vom descoperi ca tot ceea ce sta la baza identificarii noastre nu sunt decit niste concepte limitative si devenite in timp, posibil nocive. Nu viata este cauza suferintelor ci conceptele mentale limitatoare despre viata.

Astfel vom parcurge o etapa in devenirea umana de la caracterul invechit al unor concepte la dimensiunea mai larga, mai vasta a fiintei noastre. De la egouri limitative la esenta nelimitata. De la stagnare la curgere si la dinamica conceptelor noastre.

Nevoia de siguranta, de stabilitate, de scop, de agatare este un produs al mintii conceptuale. Desi corpurile noastre au devenit mature, lipsa inteligentei emotionale, intelepciunii, ne determina sa cautam sa ne agatam de un tata sau o mama vesnica, de un sot –tata sau de o sotie-mama, de un sef-mama sau tata, de profesie, de bunuri materiale exagerate, de cunostinte, de cum ne vad altii. Din punct de vedere al intelepciunii orice agatare este o lipsa de maturitate pe planul cunoasterii si integrarii existentiale. Este o forma de reductionism existential, de dezvolare psiho-spirituala insuficienta. Deschiderea spre esenta fiintei este singura care asigura armonizarea, constientizarea largita. Esenta fiintei care este vasta si nedefinita nu evalueaza in nici un fel aceste “agatari”, nu le acorda importanta. Doar miintea conceptuala si egourile o fac si cu cat o fac mai mult cu atat ne tine pe loc sau ne duce inapoi in trecut, in “intunericul corupt”.

Nevoia de agatare este un construct al egourilor care si-au creat o perdea ptr a nu fi vazute de constiinta. E ca si cum am fi prinsi intr-un vartej care ne duce nu stim unde, care ne tot duce nu stim de ce si desi simtim ca nu aceasta este calea, nu ne putem opri.

Mintea cauta, creaza mereu cate ceva de care sa se ataseze. Nu are o energie existentiala proprie. Ea se alimenteaza din totalitatea conceptelor si credintelor pe care le are. Le prelucreaza mereu, la infinit.

Noi ca esenta nu avem nevoie sa ne atasam de nimic. Cum ar putea cineva care este totul, sa se ataseze de ceva. Doar egourile noastre isi iau energia din atasamente si ne secatuiesc de propria energie.

Suntem insa mai mult decat mintea noastra. Suntem si constiinta, o mica parte sanatoasa in contact cu esenta, cu constiinta extinsa. Ne ajuta sa “stim ceea ce nu stim ”. De pe acest nivel putem comanda mintii conceptuale in acord cu mintea naturala. Mintea se duce in larg si va prelucra fisiere mai profunde, mai pline de continut. Baza de raportare este mai ampla, mai generoasa. Asfel putem intelege conceptual esenta ca fiind vasta, nemarginita.

Ne agatam de ceea ce stim pentru ca nu stim ceea ce suntem, ceea ce putem deveni.

Fugim de ceea ce suntem pentru ca nu ne putem cuprinde cu mintea conceptuala. Creem lucruri, carje, de dragul agatarii si pentru ca tot ce vine din egou, deci si aceste carje sunt trecatoare vom crea mecanisme noi pentru a repara cirjele.

O buna solutie este observarea, o noua constientizare mai larga, o alta culme de pe care putem vedea din alt unghi peisajul vietii. Carjele dispar, se darama si odata cu caderea, ne trezim. Plangem dupa vechile carje iar in timp, daca reusim sa depasim octava existentiala pe baza noii experiente traite construim fie noi egouri, fie mijloace de acces la esenta. In timp noile egouri au nevoie de alte carje sa le apere si procesul acestei deveniri trece de la o perioada la alta, de la o viata la alta…In tot acest timp cautam fericirea in exteriorul nostru pentru ca nu suntem capabili sa o construim in interior.

Frica de a nu fi ceva este devoratoare. Trebuie sa fim ceva nu ptr ca nu suntem, ci pentru ca nu ne dam seama. Incercam sa cuprindem existenta cu mintea conceptuala si nu reusim, construim carje.

Ceea ce credem la un moment dat despre realitate este doar un fragment din ea. Realitatea este mai mult decit un fragment, o limitare, o reducere. Realitatea este o vastitate, o nemarginire, o continua dinamica si autocreatie. Doar mintea noastra sta pe loc, vine din trecut. Nu poate intelege prezentul dar il influenteaza datorita imposibilitatii de a trai eliberarea.

Investim timp, efort, ne neglijam interiorul ptr un exterior al “carjilor roz”. Este doar o vopsea .

Sa ne observam si sa ne intrebam care este natura existentiala a lucrurilor, sa o intelegem cum functioneaza. Avem nevoie sa ne agatam de lucruri stabile pentru ca nu ne permitem sa vedem, sa constientizam imensitatea a ceea ce suntem. Ne este frica de aceasta imensitate. Este ca si cum intr-o padure ne limitam la a vedea frunzele si nu vedem copacii.

Starea de “licarire” a iluminarii apare atunci cand ne vedem identificarile, ingustimea lui “Eu sunt “, fata de “Ce pot fi ”.

Rolul identificarilor este pe termen scurt de a ne da un fals sens, pe termen lung inseamna o blocare a constiintei, a curgerii energiei vietii.

Sub imperiul ”eu nu stiu ce sunt”, sau “eu nici nu ma intreb ce sunt” este usor sa asimilam, sa ne identificam cu ceea ce cred altii ca suntem.

Ne agatam inconstient de ancora corabiei vietii si daca nu vine pestele batran si intelept vom ramane mereu agatati.

Deschide-te! Observa! Cerne! Permite curgerii si devenirii sa se manifeste in viata ta.

ELIBEREAZA-TE! FII LIBER!

Psihoterapeut: Dan Dumitru Otrocol, cabinetul PSIHODAD

(Sursa de inspiratie : Emoţiile distructive Daniel Goleman intr-un dialog stiintific cu sanctitatea sa Dalai Lama;Arta fericirii, sanctitatea sa Dalai Lama si Howard C.Cutler;Psihologia viitorului,Stanislav Grof;Psihologia Trezirii, John Welwood;Corpul tau stie raspunsul,David I Rome;Nagarjuna ,Epistola catre un prieten,comentariu de catre Venerabilul Rendawa,Zho-nu Lo-dro;Note de curs, Juan Ruiz Naupari ;Invataturile lui Gurdjieff,Trezirea constiintei si evolutia spirituala,de G.Thompson(Govindananda);Cheile genelor, Richard Rudd.)